Skip to main content

Cum sa scrii un CV perfect?

Ideea de CV Perfect este din start una subiectivă și depinde de o anumita percepție asupra realității descripitive a celui care citește CV-ul precum și de preferințele acestuia în materie de text profesional.

CV-ul perfect are în acest context propria subiectivitate și presupune ca, după ce l-ai terminat de redactat, să îți placă ție la nebunie din toate punctele de vedere: aspect, conținut, relevanță și evidențierea a ceea ce știi să faci cel mai bine.

Din acest motiv CV-ul perfect trebuie să îl faci în primul rând pentru tine și abia în al doilea rând pentru alții, fie ei recruiteri, fie ei angajatori.

Acest mindset te pune într-o poziție de autenticitate și va atrage ca efect recruiteri sau angajtori care sunt pe aceeași frecventă profesională cu tine.

Dacă nu vrei să îți bați capul cu partea legată de aspect și cu tot ce ține de estetică iți recomand să îți faci un cont pe europass și să completezi acolo informațiile și experiența ta.

Ai de ales între câteva template-uri de bază care satisfac rigurozitatea oricărui om de resurse umane. Keep it simple.

Dincolo de partea legată de aspect, vom descrie mai jos regula CCR de scriere a continuțului unui CV care poate transforma orice incepător într-un expert în scrierea de texte profesionale cu condiția să exerseze suficient de mult.

Acronimul CCR vine de la Clar, Concis și Relevant asa cum am spus și în titlu.

CLAR, CONCIS și RELEVANT sunt 3 filtre informaționale care vor cerne informatiile din CV-ul tău de 3 ori și în urma cărora vor rămâne informațiile de tip “golden” :).

Pornind de la informațiile brute (orice informație iți aduci aminte legată de experiențele de lucru din trecut) trecând prin aceste 3 filtre se ajunge la CV-ul tău perfect.

Înainte de a aplica aceste filtre este important să construiești linia temporală a experiențelor pornind de la cea prezentă și mergând în sens invers spre trecut. Altfel spus de la ultima experiență la prima. Aceasta ordine este important de respectat pentru ca întotdeuna ultima experiență de lucru este mai releventă decât prima. Este mai important de știut de exemplu ca acum ești manager de magazin decât ca primul job a fost de promoter.

Aceasta este o greseala foarte des intalnita in CV-uri asa ca am mentionat-o pentru ca se intampla și la ‘case mai mari’. 

Acum că avem o structură funcțională și ordonată oferită gratuit de europass și am setat cu claritate linia temporală a experiențelor din prezent în trecut, putem să trecem la conținut care este în fapt cel mai important aspect din CV-ul tău.

Filtrul RELEVANT

– prima versiune bruta a CV-ului tau;

Pe acest nivel, de menționat este, ca orice informație pe care ți-o amintești despre fiecare experientă de lucru este importantă dintr-un motiv foarte simplu: nu poți să obții calitate dacă nu ai cantitate. Ca să ajungi la CV-ul perfect pornești așadar de la CV-ul brut/imperfect.

Altfel spus filtrul de relevanță lucrează contraintuitiv cu partea cantitativă, deși te-ai aștepta să scrii doar informații “esențiale” este de menționat ca orice detaliu care pentru tine poate părea nesemnificativ sau de la sine înțeles recruiterul nu citește gânduri. Așa că ai face bine să menționezi tot ce știi să faci atât la nivel micro al activitătilor cât și la sarcinile macro.

Mai târziu, într-o etapa ulterioară, poți da jos surplusul, dar acum este important să ai material de CV.

Ca să iți dau un exemplu concret: dacă ești să zicem un inginer agronom care se ocupă printre altele și de întocmirea documentelor pentru arendă dincolo de activitate care ține de îngrijirea culturii, menționează acest aspect pentru că în definitiv angajatorul este interesat de ce știi faci efectiv nu atât de ceea ce ai studiat, fiind binecunoscute discrepanțele dintre mediul educațional și activitatea din firmele de profil.

Etapa de relevanță este în fapt o trecere în revistă a tuturor experiențelor de lucru și a sarcinilor pe care le-ai efectuat așa cum ți le amintești mai bine. În cazul în care te împotmolești în exprimare poți efectua fără nici o reținere un research cu privire la fisa ta de post pe internet sau poți vizualiza diferite anunțuri de job unde poți găsi o descriere adecvată a activităților pe care le-ai întreprins.

Nu îți recomandăm să dai copy-paste la acele descrieri cât să te inspiri pentru a găsi o formulare fidelă activităților tale. La drept vorbind, nu este necesar să reinventezi procedeele de lucru, dar nu este în regulă sa nu îți pui amprenta personală pe text.

În această etapă faci efectiv un research cu privire la activitățile pe care le-ai desfășurat la fiecare experiență în parte și îți faci o idee clară la nivel cantitativ despre cât de multe proceduri, procedee, taskuri și cel mai important, abilități ai dobândit.

De asemenea, atunci când redactăm un CV Profesional, noi procedăm în a puncta separat abilitățile dobândite în urma unei experiențe tocmai pentru a le scoate în evidență și a fi usor de urmărit de către persoana care vizualizează CV-ul.

Abilitățile dobândite sunt de obicei acele activități pentru care te-ai luptat cel mai mult. Îți recomand ca la această subsecțiune să menționezi doar acele activități pentru care știi foarte clar că ai depus un efort susținut să le dobândesti, ele reprezentând în fapt o concluzie a ceea ce știi sa faci, factorul principal care îl interesează pe angajator.

Reține: motivul numărul 1 pentru care scrii un CV este acela de a obține interviul, asa ca pastrează-ti cațiva ași în mânecă și pentru interviu și nu încerca să te “povestești” prea mult aici. CV-ul este nici mai mult, nici mai puțin decât un sneak-peak în ceea ce te privește pe tine ca persoană și profesionist. Felul în care este acesta redactat, structura lui, cât și corectitudinea acestuia comunică indirect despre intențiile tale și oferă indicii despre atitudinea ta fără însă să o cuprindă, acest lucru fiind dedicat interviului. So far, so good.

Filtrul CONCIS

– a doua versiune brută a CV-ului tău.

În această etapă încearcă din totalitatea informațiilor pe care le ai să te limitezi la 2 pagini maxim. Dacă activitățile desfășurate, împreună cu studiile și alte activități extra nu îți permit poți merge până la 3 pagini.

Nu uita: scopul CV-ului este să ajungi la interviu, nu să îți povestești experiența în scris.

Filtrul Concis presupune să elimini la nivel de exprimare suprapunerea informațiilor pe de o parte, iar pe de alta, să ții cont de încadrarea textului în pagină pentru a obține efectul de compact.

Aici este util să apelezi și la o opinie din exterior care te poate ajuta să fii mai obiectiv: un coleg sau un prieten care să îți atragă atenția asupra unor ușoare exagerări în exprimare sau dimpotrivă să te stimuleze să adaugi aspecte importante care ți-au scăpat.

Dacă această persoană nu există, intră în postura de observator și imaginează-ți că scrii CV-ul unui coleg.

Dă-ți voie să fii tranșant acolo unde simți să o faci și să elimini orice aspecte din categoria “barbologie” și blând, acolo unde simți că ar fi loc de plusat la o responsabilitate sau la o abilitate.

Caută mai degrabă să fii obiectiv decât descriptiv, pentru că și recruiterul este obiectiv și pentru început e bine sa vorbești pe limba lui. Asigură-te așadar ca informațiile care rămân în această a doua versiune sunt relevante.

Filtrul de relevanță se poate aplica pe tot parcursul procesului de redactare al CV-ului, fiind o unealtă puternică de șlefuire a conținutului.

Tot în aceasta etapă, ca un ultim pas, îți recomand să arunci o privire de ansamblu asupra abilităților punctate la fiecare experiență și asupra activităților desfășurate și să elimini exprimările repetate ale aceleiași activități la două experiențe de lucru diferite.

Dacă ai lucrat în același domeniu, abilitățile de comunicare pe care ți le-ai format în primele experiențe de lucru, au evoluat pe măsură ce ai ajuns într-o poziție de coordonare a unei echipe sau într-una de leadership.

Altfel spus, ingredientul secret care îți va duce CV-ul la nivelul următor este tratarea abilităților dezvoltate în funcție de nivelul la care ai reușit să le duci în fiecare experiență de la începutul carierei și până în prezent în detrimentul exprimării de tipul “două la primărie, două la prefectură…”

În felul acesta poți ajuta angajatorul să vadă evoluția ta și să înțeleagă printre rânduri un parcurs în cariera ta.

Filtrul CLAR

– prima versiune a CV-ului tau perfect.

Nimic nu este mai obositor pentru un cititor decât o exprimare încâlcită, de lemn, care nu spune nimic și care face ca neuronii să se ciocnească între ei în încercarea de a înțelege ce anume vrea să exprime textul respectiv. Un text neclar duce la abandonul cititorului.

Iată de ce: în această etapă va trebui să iei la “bani mărunți” CV-ul tău și să corectezi orice greșeală de exprimare sau de scriere, atât din punct de vedere gramatical, cât si morfologic.

E timpul să devii un “grammar nazi” sau pur și simplu să te exprimi în cuvinte simple de înțeles în primul rând pentru tine. Aici, de regulă te lupți cu tendința de a spune cât mai multe printr-un limbaj “sofisticat”, dar să nu uităm că persoana căreia te adresezi în final poate “mirosi” de la distanță orice exprimare nelalocul ei, fiind de obicei o persoană mai experimentată decât tine în domeniu.

Asigură-te ca ai ințeles fiecare frază din CV nu atât la nivel de limbaj de specialitate, cât la nivel fraze concise, relevante și de bun augur pentru CV-ul unui expert în domeniu indiferent de domeniul în care activezi.

După ce ai trecut de 3 ori prin CV-ul tău, într-o primă etapă în care ai adunat toate informațiile relevante despre experiența ta (filtrul RELEVANT), o a doua etapă în care ai dat informațiilor sens și o structură compactă (marcarea evoluției propriilor abilităti – filtrul CONCIS) și a treia etapă în care te-ai asigurat că toate informațiile din CV sunt clare, corecte  și de bun augur pentru experiențele tale (flitrul CLAR) ar trebui să ai un CV PERFECT care să te entuziasmeze în legatură cu aplicarea la noile locuri de muncă și să îți pună un zâmbet larg pe față :)!

Dacă nu ajungi la acest efect de “bursting with fun” ia o pauză și revino mai târziu sau a doua zi asupra “proiectului” de redactare. Nu e nevoie să te suprasoliciți; vrei să scrii un CV “happy” care să transmită mai departe energie pozitivă.  Secretul este să legi plăcere masivă de redactarea lui, nu stres masiv.

Recruiterul va simti cu un al 6-lea simț energia pozitivă a celor scrise de tine în CV ! Trust me!

Cam atât :)!

P.S. Dacă după toate indicațiile oferite ți se pare o bătaie prea mare de cap, poți oricând apela la unul dintre serviciile noastre de redactare profesională.

Go get them!

Leave a Reply